Novak Djokovic a vorbit după ce a pierdut procesul final cu Ministerul Imigrării, privind anularea vizei de Australia! Liderul mondial s-a declarat dezamăgit de modul în care instanța de la Curtea Federală a judecat cazul său.
Novak Djokovic a ținut să le mulțumească tuturor celor care l-au susținut în ultimele zile, în care sârbul s-a aflat în mijlocul unui scandal fără precedent! Nole a mers nevaccinat la Australian Open, cu o scutire medicală controversată, fiindu-i anulată viza în două rânduri.
Telenovela s-a terminat duminică dimineață, când cei trei judecători au respins apelul lui Djokovic! Sârbul trebuie să achite și cheltuielile de judecată, va fi deportat și, cel mai probabil, i se va interzice să intre în Australia timp de trei ani!
Novak Djokovic a comentat decizia instanței de a-l expulza din Australia și le-a transmis un mesaj adversarilor săi: „Aș vrea să fac o mică declarație pentru a vorbi despre rezultatul procesului!. Îmi voi lua timp de odihnă și de recuperare, înainte de a face alte comentarii. Sunt foarte dezamăgit de modul în care s-a decis nerevizuirea deciziei de a-mi anula viza, ceea ce înseamnă că nu pot rămâne în Australia pentru a juca la Australian Open. Respect decizia Curții și voi coopera cu autoritățile în legătură cu plecarea mea din Australia.
Mă simt inconfortabil, știind că toată atenția a fost asupra mea în ultimele săptămâni și sper că acum ne putem concentra cu toții pe tenis și pe turneul pe care îl iubesc. Aș vrea să le urez tuturor jucătorilor, oficialilor de turneu, staff-ului, voluntarilor și fanilor gânduri bune! În final, aș vrea să mulțumesc familiei, prietenilor, echipei, suporterilor și conaționalilor mei pentru sprijinul permanent! Ați fost o sursă grozavă de putere pentru mine,” a declarat Novak Djokovic după ce a aflat că va fi deportat din Australia, potrivit reporterului Paul Sakkal din partea The Age.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER